Pădurea care îmi strigă numele

Era ora 2 noaptea și eram singură în pădure. Nu era întuneric, pe cer avea loc un spectacol de lumini, era aurora boreală. Se putea observa perfect acest eveniment în lipsa nebuloasei.
Mă uitam spre cer și admiram milioanele de stele pe care le vedeam împreună cu spectacolul de lumini. M-am gândit să aprind un foc, dar nu aveam nevoie, și dacă fac asta probabil voi atrage animale sălbatice. Plinbându-mă prin pădure am găsit un copac de care să mă sprinjin, m-am așezat jos sprijinindu-mă de copac continuând să admir cerul, gândindu-mă la evenimentele și remușcările din trecut.
Weapon X , Zander Rice, Sensei, Doctor Sarah Kinney, Wolverine, Kiden... toate acele nume continuă sa-mi invadeze gândurile aducând amintiri triste... În cele din urmă am decis să mă ghemuiesc însă nu-mi puteam controla lacrimile și încep să plâng.

Umbland in 4 labe si fiind dezbracata, era foarte simplu sa fiu confundata cu un lup obisuit. Observasem o fata care era cam ocupata cu plansul si nu observase un ditamai ursul care se apropia de ea pe la spate incercand sa atace miseleste. Eu tresar brusc dintre copaci incercand sa marai fioroasa la urs, dar fata putea crede foarte usor ca sunt un lup rau care vrea sa o atace pe ea. Ma apropii inspre fata doar pentru a o proteja insa eram destul de inspaimantatoare cu acel marait fioros.

În timp ce plângeam mi-am pierdut complet simțurile și parcă eram ruptă din realitate. Când am deschis ochii am început să simt odorul unui urs și încă un odor misterios, care semana cu a unui mutant. Ursul a sărit să mă atace, nu a fost o problemă pentru mine deoarece acesta nu este primul urs cu care mă lupt. Am fost obligată să mă lupt cu un urs modificat genetic... dar mă rog, să nu readuc trecutul. Ursul sare să mă lovească, eu îmi scot gearele și le îmfig în capul ursului, care moare instant. Acum singura problemă care mi-a mai rămas este silueta gri din fața mea.

Laura cand se luptă prima dată cu ursul:

Raman socata cateva clipe vazand-o pe fata care a reusit sa se apare singura de urs. Incetez sa mai marai fiindca pericolul disparuse. Si ca sa dovedesc ca nu sunt periculoasa ma asez in pozitia sezand asemeni unui ciane dresat si ridic mana dreapta, asemeni unui caine dresat care vroia sa dea labuta. Se putea vedea insa ca spre deoasebire de un caine sau un lup normal, aveam palma de om un pic modificata in sensul ca aveam 4 degete lipsind degetul mijlociu si fiecare deget avea pe fiecare din cele 3 segmente cate o pernita carnoasa asemeni cainilor iar varfurile degetelor se terminau cu cate o gheara foarte ascutita.

Mutanul de lângă mine părea prietenos, stătea ca un cățeluș cuminte oferindu-mi lăbuța. Dintre toate ființele de pe pământ câini erau preferați mei, am avut și eu un câine, dar nu a trăit mult... Mă apropii de "căinele" care stătea jos și mă așez în genunchi în fața lui, îmi trag ghearele și îi iau lăbuța, mâgâind-o ușor cu degetele, după care spun:
- Ce ești tu? Pe un glas cald și misterios, deloc grăbit.

Vroiam sa spun ceva Dar nu imi dau seama initial ca nu ma poate intelege. Din gura mea iesise doar un latrat scurt. Incep sa o miros si imi dau seama ca nu este simplu om.

Până la urmă cred că era un cățel, avea un miros ciudat cei drept dar seamăna foarte bine cu un cățel. Îi las lăbuța jos și încep să-l mângâi pe cap cu foarte mult drag.
- Mă întreb oare ce cauți tu așa de departe în pădure. Am spus eu cu același glas de mai devreme, continuând să-i mângâi capul.

Lovesc bucuroasa pamantul cu coada. Merg un pic inspre adancul padurii, ma intorc, mai fac 2 pasi iar ma intorc, si tot asa, dandu-i indiciu ca as vrea sa ma urmeze.

- Vrei să vin cu tine? Spun eu pe un glas cald, ca cel de mai devreme. Eu mă ridic fără grabă și încep să-l umez pe "cățel"

Vazand ca ma urmeaza ma afund in padure adulmecand drumul. Ajung apoi intr-un luminis din padure unde candva fusese o nava spatiala prabusita. Desi FBI-ul furase nava, nu descoperise ceea ce eu ascunsesem, anumite tehnologii de pe nava pe care eu le ingropasem ca pe oase. Cand gasesc locul incep sa sap pana scot la iveala o zgarda si o casca pe care mi le pun singurica si apoi o bratara, un colier cu pandantiv si o alta casca pe care i le dau fetei. Bratara avea incorporat un microfon, casca era asemeni unei casti pentru copiat la examene si pandantivul lantisorului juca rolul unui modem asigurand legatura intre echipamentul meu si cel pe care il dadusem ei.

- Asta are sens acum. Spuse Laura. Ea aceptă casca de la cățel și și-o pune în urechea stângă. Laura a trecut prin multe, nu era deloc surprinsă de faptul că acel cățel putea fi extraterrestrial. După ce și-a pus casca ea se pune așează pe pământ, asteptând să vadă ce va face cățelul în continuare.
Oare o să pot comunica cu el/ea prin casca aceasta? Se gândea ea.

Ii fac un semn sa isi puna si bratara la mana si lantisorul la gat si sa activeze pandantivul. Pandantivul trebuia sa fie activat pe pozitia on, sa capete o culoare cyan-neon.

Ea vrea să își pună brațara pe mână, dar ezită puțin personalitatea ei puțin paranoică o face să se gândească la consecințe.
Daca este vreun dispozitiv care sa-mi contoleze mintea? Însă pănă la urmă renunță la idee și își pune brățara, după care i-a pandatinvul. Pe pandantiv era un buton cu ON/OFF. Își pune pandantiful pe gât și mută butonul de la off pe on. Nu e prima dată când Laura intră în contact cu ființe extra-terestriale

Laura în timp ce era captain universe:

Pandantivul ei incepu sa straluceasca in culorile curcubeului dupa care se fixa dupa cateva secunde pe un cyan-neon.
Incep sa vorbesc desi in afara se putea auzi doar latrat, in casca se auzi ca si cum as vorbi in engleza. Stiam ca pe Terra, Engleza este limba universala.
-Hello, I am Alethia Spitz from planet Gan Duran, Xarazon Galaxy. I am twenty one years old but just 3 years old on Terra.

- Hello. Spuse Laura, după care începu să se prezinte.
- My name is Laura, but you can call me X or X-23, whatever you like.
- What are you doing on Terra. A întrebat-o Laura pe Alethia Spitz, care părea fi un nume de gen feminin.

-X-23? You are Android? Intreb eu uimita, fiindca stiamca numele de genul le capata doaor robotii si androizii.
-I am captived on Terra because spaceship is destroid by soldiers in your army.

Laura schiță oarecum un zâmted micuț când auzise vorbele lui Alethia. Sub acel zâmbet era ascuns toate chestiile acelea groaznice prin care a trecut ea când a fost mică, își amintea cum era împinsă tot timpul la limite, torturată, și antrenată să devină un assassin fără emoții. Însă nu a stat mult și și-a revenit la realitate , după care a răspuns:
- No. I`m just... the 23rd experiment.

// OOC: Sper ca putem continua sa prezentam dialogul in dialogul in romana dar sa fie considerat continuat in engleza. Ar fi necesar pentru ca poate unii useri au facut franceza sau germana si nu stiu nimic in engleza.

BIC:

-Sunt foarte incantata de cunostinta. Si crezi ca as putea fi prietena ta?

// Sigur.

- Nu m-am înțeles niciodată bine cu oamenii. Spuse Laura zâmbind.
- Da tu nu ești om, deci presupun că da.

-Sunt Cano Sapiens. Ei bine nu sunt om dar sunt o fiinta inteligenta care a evoluat din lupi la fel cum oamenii au evoluat din maimute. Si ma bucur foarte mult ca putem fi prietene. Dar ai grija sa nu pierzi casca, lantisorul sau bratara fiindca fara una dinte acestea nu ma mai poti auzi vorbind. Si tu unde locuiesti?

- O să am grijă de ea. Spuse Laura.
- Sunt un adventurier, locuiesc pe unde pot. De cele mai multe ori nu stau mai mult de o săptămână într-un loc. Nu-mi place să stau lângă oameni. Dar tu?

-Nu am adapost. De cand am evadat din Perris Park, o baza secreta, as putea fi numita maidaneza.

- Înțeleg. Răspunse ea punându-i mâna pe cap și mângâind-ul.
- Poți să stai cu mine dacă vrei. Am o cameră de hotel închiriată, într-un oraș de prin zonă. Nu este chiar așa de departe.

-Sigur, incantata. Dar ca sa nu ies prea mult in evidenta ce zici sa ma dau drept animalul tau de companie?

- Bine, de acord.
- Ce ți-au făcut oameni când te-au prins? Înreabă Laura, curioasă. Pupilele ei erau dilatate din cauza întunericului.