In pivnitele Agremorului

Atentie: -Povestea poate contine acte de violenta.
-Povestea poate contine limbaj obscen.

Capitolul I: Prima ninsoare

"Fulgii de nea se roteau ca niste spade argintii in lumina palida si stinsa a lunii. Diligeta gonea pe zapada proaspata, lasand in ea urmele rotilor de lemn. Mary era fata lordului Renvar, conducatorul Agremorului, cea mai inalta si puternica cetate din tot tinutul... sau probabil fusese odata. Acum, unicul copil al regelui trebuia sa ceara ajutor. Singurul sau sprijin erau Aaron si Malikk.
Aaron se dovedise unul dintre cei mai de incredere soldati. Era orfan... de mic fusese crescut de rege si de regina ca propriul lor fiu. Intrase foarte repede in "ordin", dar nu pentru ca regele l-ar favoriza, ci pentru ca era cu adevarat bun in ceea ce facea. Era destul de inalt si solid. Un adevarat razboinic, totusi el nu simtea acea sete de sange ca si Renvar. Erau firi diferite: daca Renvar punea mana pe o sabie toti adversarii sai erau morti... Insa, daca Aaron punea mana pe o sabie toti inamicii sai erau predati. Asta era problema adevarata a lui Renvar, nu le dadea o astfel de sansa.
Si Malikk... Malikk... saracul de Malikk... De cand se stia voise sa faca ceva maret, voise sa castige atentia regelui si a lui Mary, dar... dar... era inapt. Probabil nici sabia nu putea s-o ridice fara ajutorul cuiva. Spre deosebire de Aaron, care avea rol de protectie, Malikk era vizitiul, el era cel care conducea diligenta. Era un contrast puternic, nu? Mary, o printesa crescuta in puf, bogata si imbracata in cele mai scumpe haine; Aaron, un cavaler demn, carandu-si sabia cea rece si mereu purtandu-si armura cea grea; si Malikk, un baiat sarac, imbracat doar in haine zdrentuite.

-Malikk, cat mai avem de mers? intreba Aaron pe un ton ferm.
-Mult, domnul meu... raspunse Malikk pe acelas ton, vesnic posomorat. Am pierdut deja o noapte acolo, in hanul din Ramata, iar acum ca ninge asa de puternic s-ar putea sa mai intarziem.
-Nu intelegi ca nu putem intarzia?! striga nervos Aaron. In Agremor n-au mai ramas destui soldati, Renvar n-o sa faca fata singur, de asta sa fii sigur!
-Inteleg, si fie ca-ti place, fie ca nu, nu pot scurta drumul! se rasti si Malikk.
-Ati putea macar o data sa nu va mai certati? interveni Mary, apoi Aaron marai incet iar Malikk incepu sa se strambe. Mergem de doua zile in continuu iar eu numai asta aud! Aud mereu cum va certati! Dati-mi o clipa de ragaz!
Mary nici nu apuca sa rosteasca bine cu cuvintele ca o bubuitura zdravana se auzi de nicaieri, urmata de o smucitura care il facu pe Aaron sa loveasca plafonul trasurii. Usa se deschise cu un tosnet puternic, iar in pragul ei Malikk... plin de taieturi de la piept pana la brau.
-Stai aici! ii striga Aaron lui Mary, cu un tremurat in voce.
Cavalerul apuca bine sabia si iesi din diligenta cu foarte mare bagare de seama. Doua siluete incepura sa se contureze in departare, in spatele nametilor, printre copacii albi si ninsi de atata vreme. Aaron privea tensionat cand la zapada insangerata cand la siluatele matahaloase din fata sa, fara macar sa banuiasca faptul ca inca cineva il mai pandeste din spatele trasurii. Off! Cat putea cavalerul sa urasca acesti banditi! Erau mizerabili, isi castigau existenta prin jefuirea nobililor, si nici haiduci nu erau, foloseau banii in propriile scopuri...
Deja banditii ajunsesera aproape de el. Unul dintre ei era mai mare, bine facut, si avea in mana o barda care parea a fi foarte puternica. Era facuta din otel, iar pe ici, pe colo cate un insemn care parea totusi artistic. Celalalt era putin mai scund, dar mult mai lat in umeri. Avea in mana o sabie nu foarte lunga si cam uzata, de aici Aaron dedusese ca cel mare era seful benzii de hoti.
Cavalerul incepu sa smuceasca sabia prin fata agresorilor, dar fara reusita. Deodata, cel de-al treilea sari din spatele diligentai, dar rapid Mary sari si ea, si reusi sa-i infiga pumnalul sau de argint fix in inima.
-Parca ti-am zis sa ramai inauntru! striga revoltat Aaron.
-Parca ti-am zis sa ramai in viata!
-Dar ce avem noi aici? intreba ironic seful banditilor. O printesa? Cred ca as scoate un pret bun pe tine.
Deodata, cei doi se napustira cu o ploaie de lovituri asupra lui Aaron. Cavalerul incerca sa reziste, rotindu-si sabia cu foarte mare dexteritate, si parand toate loviturile. Mary incerca si ea sa contratace, azvarlindu-si pumnalul spre gatul banditului mai mare. Acesta se infurie la culme si se indepta spre ea. Ridica mana dreapta in aer, apoi o smuci puternic, lovind-o pe Mary in cap cu manerul toporului. Suava fiinta cazu jos, in zapada moale, inconstienta.
-Bastardule! racni Aaron, avantandu-se spre nemilosul bandit.

Cand Mary se trezi, ii gasi pe toti zacand pe jos, intr-o balta de sange. Era oripilata... Scoase un strigat lung si ascutit. Se spune ca atunci Mary i-a transformat de Aaron si pe Malikk in diamante, iar pe banditi in cenusa. Dupa aceasta, Mary s-a sinucis si a devenit cel mai mare dintre diamante. Apoi inca o ninsoare s-a abatut asupra taramului, scufundand totul in alb si salvand Agremorul de la pieire. Renvar, regele Agremorului, a decis sa tina aceste trei bijuterii la loc de cinste pe coroana sa, insa, de-a lungul timpului, coroana a fost pierduta..."



Capitolul II: Konn - Vanatoarea de Recompense

Dupa moartea tatalui sau, Konn a mers prin lume, spunand aceasta poveste fiecarui om care era dispus sa asculte, la lumina palida a lumanrilor din nu-stiu-ce han sau taverna, in care domnea vesnic mirosul de bere sau vin si aroma greoaie a vre-unui animal pus pe protap. Cand tatal ei a murit ea a ramas fara un scop in viata, se simtea distrusa si inutila, asa ca a trebuit sa-si faca singura durm prin viata cea grea pe care o duce fiecare om sau creatura in acea lume neinduratoare. Ea a devenit o "vanatoare de recompense", capturand fiecare criminal cautat in orasele prin care trecea. Asta doar ca un suport pentru marea sa misiune, asta doar pentru a se antrena pentru marele ei tel in viata: gasirea coroanei lui Renvar, regele apus acum mult timp in urma.
Multi ii spusesera fetei ca Agremor este un pamant uitat, ba chiar un loc interzis, ca azi Agremorul este doar o ruina si nimic mai mult, dar ea creadea cu si mai mare tarie ca va gasi coroana si ca lumea o va aclama si o va idolatriza.
In mica camera pe care o inchiriase, Konn statea in capul oaselor pe marginea patului moale, cu perne de satin umplute cu pene moi si albe. Fata mereu isi permitea cele mai scumpe camere, cele mai luxoase tratamente, cea mai gustoasa mancare si cea mai fina bautura. Konn isi privea trupul, aproape dezgolit, in oglinda mare atarnata pe perete, care lucea in lumina diminetii. Desi implinise deja optsprezece primaveri, Konn nu era ca celelalte fete din punct de vedere fizic. Deobicei, fetele de varsta ei aveau forme voluptoase, sanii mari, silute suple, pe cand Konn avea o conformatie atletica, cu toate ca nu era chiar inalta. Era mai mult musculoasa, iar sanii ei micuti niciodata nu o incurcasera in lupta. Dar chipul ei... chipul ei era idealul de perfectiune: avea niste buze lungi, provocatoare, avea nasul acela mic si gingas, ochii verzi, care imparteu sclipiri ca de smarald privitorilor. Parul ei era negru ca abanosul sau ca insasi noaptea. Mereu purta peste el o esarfa rosie, lasand doar bretonul la vedere si partea din spate
Konn se ridica si scoase dintr-un sertar o camasa pe care o trase rapid pe ea. Camasa sa parea jerpelita si plina de praf, pe alocuri mancata de molii, dar era o haina comoda. Mai scoase o vesta purpurie pe care o imbraca peste camasa. Apoi, scoase cheia din buzunarul pantalonilor si deschise dulapul de langa pat. Scoase din el o arma foarte ciudata. Era o arma diavoleasca, ar fi spus multi. Cand voiai sa ataci cu ea scotea un zgomot infernal, dar aprope mereu isi dobora tinta dintr-o lovitura. Mda, arma lui Konn era un pistol cu butoias, argintiu, cu un maner negru facut din lemn de fag si otel. Si nu era un pistol... erau chiar doua! Si un pumnal verde, foarte ascutit la varf, cu un maner solid completa arsenalul fetei. Pistoalele lui Konn erau aproape unice. Tatal sau, care era un nobil inginer, le-a proiectat cu mult timp in urma, in cautarea unei arme perfecte. Tatal sau reusite: descoperise arma perfecta! Se spunea ca si altii descoperisera astfel de arme, dar niciodata nu le vazuse, asa ca pur si simplu nu credea.
Konn cobora in graba scarile hanului si ajunse langa vatra incinsa. Se aseza la o masa unde parea ca niste oameni importanti chiar discutau ceva important.
-Cave este un prizonier periculos! Nu il putem lasa sa zaboveasca asa in capitala Evenlongului!
-Si ce ai vrea? Sa aduc toata armata pe strazile orasului? Nu crezi ca oamenii se vor simtii speriati, vor simti spaima, n-o sa mai aiba incredere in "Liga"?
Pe fata lui Konn aparau un zambet fortat. Oamenii sa nu mai aiba incredere in Liga? Era imposibil, gandea ea: lume niciodata nu avusese incredere in Liga. Dar nu avea de gand sa o spuna cu voce tare; putea castiga multi bani de pe urma Ligii, acum ca Cave evadase.
Mai arunca o privire in jur. Totul parea mai curat, iar mirosul de bere nu mai plutea in aer: hangiul Tom facuse curat. Se pare ca vizita lui Cornelius Born, Maestrul Ligii, si a lui Mead Religas, seful Departamentului de Aparare a Ligii, daduse totul peste cap. In hanul care deobicei era suprapopulat se mai aflau doar patru persoane: Konn, Born, Religas si Tom.
-Deci, imi amintiti si mie de ce sunt aici?
-Pai, dupa cum am zis: armata nu poate invada capitala in cautarea lui Cave, asa ca vrem sa-l cauti, spuse Born, incercand sa para cat mai oficial.
-De ce eu? De ce nu poti trimite doar cativa soldati?
-Soldatii de la Departamentul de Aparare sun inapti, nici nu pot tine sabia in mana! exclama Maestrul.
Mead ar fi vrut sa izbucneasca in amenintari si jigniri, dar isi aminiti ca Born ii era superior, ar fi putut sa-l dea afara din Liga cu o imensa usurinta. Cornelius Born era al doilea cel mai puternic om din Evenlong, adica avea cea mai mare putere imediat dupa rege. Liga era o institutie menita sa ajute regele in deciziile pe care le ia si in tratatele pe care le incheie, era ca un consiliu.
-Nu cred ca sunt in stare de asa ceva... spuse Konn pe o voce firava, ascunzandu-si privirea sub bretonul negru. Ah, ce-i placea sa se joace cu alti oamenii, doar pentru a auzi ca este indispensabila.
-Konn, sigur ca poti, te-am vazut facand lucruri mai grele de atat! Sti doar cat de importanta esti pentru siguranta Evenlongului! spuse si Mead.
-Bine! Bine! Daca insistati o sa fac asta pentru voi... Dar mai e un aspect de lamurit: mie ce-mi iese?
-Orice iti doresti! Sti doar ca noi iti putem oferi orice doresti!
-Bine, asa sa fie. Sa spunem ca atunci cand o sa am nevoie, voi imi veti acorda un favor.



Capitolul III: Mirage

Dupa ce a vorbit cu Cornelius si Mead, Konn a plecat prin oras. A fost sa isi cumpere niste mancare, iar apoi a trecut pe la un magazin micut din centrul orasului. Konn intrase pe micuta usa, atrasa de tot ce era inauntru. Privea fascinata tot, si pentru prima data in viata si-ar fi dorit sa fie bogata, pentru a cumpara tot ce e inauntru. Iubea cartile despre ocultism, si obiectele oculte. Ocultismul i se parea ca o stiinta pe care voia din tot sufletul s-o inteleaga, dar in acelasti timp se simtea putin amenintata de puterea magiei oculte.
Konn deschise in graba cateva carti. Pareau destul de vechi, deci autentice. Aproape in fiecare carte erau desenate semne oculte, simboluri magice si vraji, fiecare erau desenate cu o maxima atentie si o acuratete desavarsita. Asa a ales Konn un teanc de carti si l-a cumparat pe tot, ca de, sunt carti interesante, si deloc ieftine...
In drumul spre casa Konn a incercat sa se uite si de ceva suspect, de Cave, de vreo ascunzatoare, dar nimic. Parea ca il inghitise pamantul. Asa ca, pana ajunse la han nimic nu-i atrasese atentia. Hangiul o saluta plin de respect, cum o facea mereu. Konn il saluta si ea, dar nu mai statu de vorba si sari sus drept in camera ei, cu tot cu marea comoara. Arunca toate cartile din pat si incepu sa se dezbrace din mers - obiceiul sa ramana aproape goala cand ajungea acasa, din cauza caldurii. Se arunca in pat si incepu sa rasfoiasca prima carte:
"Nu exista magie oculta, exista doar magie pura, magia adevarata care se rasfrange in noi toti si care reprezinta esenta vietii. Prin magie poti face orice, poti ajunge la perfectiune, poti descoperii puritatea. Totul a fost creeat cu si prin magie si doar prin magie poti distruge ceea ce a fost creeat." In realitatea, treaba nu statea chiar asa. Chiar daca nu stiai sa manuiesti artele oculte, puteai sa omori un om foarte bine si cu un cutit.
Konn mai zabovi un pic, privind ultimele randuri, iar apoi puse aceasta carte deoparte si se intinse in pat. Ii placea sa priveasca cum lumina lumanarilor bate in peretii de lemn ai hanului. Parea un contrast fin, dar totodata, haotic, gandindu-te ca in orice moment lumanarea ar putea sa cada si sa dea foc intregului han. Dar nu se va intampla asta, deoarece totul este cum ar trebui sa fie, totul sta la locul lui, fara sa se amestece in treburile altora, daca nimeni nu se amesteca in treburile ei. Ei bine, acesta se numeste "echilibru ocult", adevarata forta a magiei oculte: de a tine totul intr-o stare perfecta. Insa, cand oamenii se impotrivesc echilibrului ocult lucruri rele se intampla si foarte multi mor, pentru a repara interventia. Asta era definitia lui Konn pentru magia oculta: o forta care se afla in toti si in toate si mentine echilibrul.
Burta fetei incepuse sa se revolte, asa ca se opri din citit, isi lua o haina pe ea si pleca jos. Ii spuse hangiului sa-i aduca ceva de mancare, ceva scump, care sa-i tina de foame si se aseza la o masa din apropierea tejghelei. Pana sa vina mancarea un strain se aseza langa ea la masa. El statu un pic, statu, statu, dupa care scoase un cuvant:
-E frumos afara, nu?
-Presupun ca da... aproba si Konn pe un ton sec.
Dupa ce mai discutara banalitati timp de cateva minute, Konn incepu sa-l suspecteze pe barbat, deoarece isi tot ascundea palma stanga. Cornelius ii spusese:
-Ai grija, Cave e deosebit de periculos. Dar il vei identifica usor! In palma stanga are un simbol ocult, semnul distrugerii, sau ceva...
Daca ar fi putut sa ii vada mana stanga... "Poate ca va avea nevoie de ambele maini ca sa manance!" ii trecu ai prin cap, asa ca striga spre hangiu:
-Hai cu mancarea aia mai repede!
In cele din urma, se ivi si hangiul, tinand in mana doua farfurii si doua seturi de tacamuri. Kon isi infipse furculita in puiul rumenit si apoi isi taie cu cutitul o bucata de carne, pe care o baga in gura:
-Yuum! E delicios!
Strainul, insa, se folosea doar de mana dreapta sa taie, iar apoi tot de mana dreapta ca sa manance. Mai avea doar o sansa.
-Cum ziceai ca te cheama? intreba Konn.
-Eu... eu sunt Mirage.
-Vrei... sa treci prin camera mea dupa ce termini de mancat? il intreba Konn, inrosindu-se la fata.
-Cred ca as putea trece pe la tine.
-Bine, ma duc sa ma pregatesc, spuse fata, ridicandu-se de la masa si pupandu-l pe obraz.
Ajunsa in camera, primul lucru la care se gandi era sa ascunda cartile. Asa si facu. Rapid ramase doar in sutien si in chiloti si se insinse in pat, cand vazu ca o carte era pe podea, deschisa. Cum de n-o vazuse, Mirage putea sosi in orice clipa. O lua de jos si se uita peste ea: "Lacrane - lama intunericului". Se pare ca era o carte despre armele oculte. Pe pagina era desenata un fel de lance, care avea in capete doua lame curbate spre sensuri opuse. "Lama intunericului erste o arma deosebit de puternica, care poate distruge aproape orice. Ea poate fi distrusa doar prin puterea magiei oculte."
Konn auzea pasii pe scari, asa ca arunca cartea unde le aruncase si pe celelalte. Mirage intra pe usa, zambind. Se aseza pe pat langa Konn si incepu sa o sarute. In scurt timp isi duse mainile la sanii ei si incepu sa-i pipaie, dar Konn nu zicea nimic, facea orice pentru misiune. Sperase ca o sa-si dea seama mai repede daca e Cave sau nu. Cand Mirage ajunse cu mana in dreptul chilotilor ei, Konn se injurie si il impinse de pe pat:
-Bastardule, termina!
-Sunt comfuz. Am facut ceva gresit, credeam ca tu vreai...
-Nu vream nimic!
-O sa vrei! striga Mirage ridicand mana stanga.
Simbolul distrugerii din mana sa incepu sa straluceasca. In mana sa magia oculta se contura usor usor. Chair acolo, in palma sa aparu Lacrane, Lama Intunericului. Cave se apropie de ea si o ridica in picioare. Incepu sa o stranga cu manerul lancei de gat:
-O sa vrei, nu?
Konn nu spuse nimic, insa facu un efort sa duca mana la unul dintre pistoale, pe care nimeni nu le obaserva, niciodata. Ridica pistolul la capul lui Cave. Click! Boom! Acum creierul lui Cave murdarea podeaua, iar corpul sau era rezemat de perete. Era o priveliste placuta... pentru Konn, care era fericita ca se facuse de o arma oculta.

P.S: Va rog sa scuzati greselile gramaticale, sau orice alte greseli, inca nu l-am luat la purecat.

Interesantă povestea ta, Snow. Dacă o mai dezvolți puțin poți scrie o carte.
Felicitări, sunt curios ce se întâmplă în capitolul 2

Am postat Capitolul II, scuze ca este cam scurt dar totusi este un capitol introductiv. Enjoy!

Capitolul doi îmi place mai mult ca primul, mai ales cum o descrii pe Konn. Aștept capitolul trei

Capitolul III :D Scuzati greselile gramticale si de tastare.