Vis - Weasel.

I.
Stau întinsă pe iarbă ,cuprinsă de dulcea adiere a vântului fără să scot un sunet. Vântul trimite mii de șoapte ,care luându-și avânt prin aer își uită originea ;șoapte ce zburdă fretenic prin cerul nemărginit etalându-și vuietul când cald ,când frivol. Nicio pasăre pe cer ,doar puf și raze gata să te tachineze cu veșnica lor strălucire.
Și ce căldură moleșitoare ! Nimeni în preajmă și prea multe gânduri. Un sunet subtil și liniștea se strică. Mă ridic și prinsă în jocul naturii ,destăinui un țipăt venit din adâncul simțirilor mele. Și iată răspunsul :un țipăt ascuțit apărut de nicăieri ce m-a făcut să tremur de extaz ;si nu era ecoul ! Bătăi strașnice de inimă și buze crăpate. Deschid gura și lansez un strigăt puternic :Awhoooooo! ”;din depărtare nimic ,niciun sunet. Mă întind în același loc comfortabil și închid ochii. Mă trezește o făptură minusculă ce-mi străbate fruntea, o furnicuță. O gonesc de pe fața-mi și mă ridic. Soarele a apus.
Mă simt privită de umbra copacilor și îmi doresc să fug ;dar pe de altă parte ,picioarele nu mă ascultă și mă las păgubașă.Se înserează treptat și eu mărșăluiesc pe cărare. Acum pot să alerg deși-mi pare greu. Îmi iau un avânt și-ncep să fug îndrumată de răcoarea așternută. Iarba îmi gâdilă picioarele și pământul mă ridică. Sunt desculță! ;dar cum?! Mă sperie groaznic și fug și mai tare ,dar vântul mă-ntoarce cu multă ardoare. Se-ntunecă totul ,mă-mpiedic și cad ;dar n-am nicio rană ! Doi ochi ca safirul îmi bântuie mintea ;și simțindu-mă teribil de jenată decid să închid ochii... poate,poate adorm.
Mă trezesc și e soare.Sunt în același loc în care m-am aflat la început. Încep să râd ,mi se pare amuzant. A fost un vis și eu m-am lăsat purtată de el în adâncuri. Mă ridic și în amețeala ce m-a curpins ,decid totuși să pornesc spre casă până nu se întunecă.Cine știe...poate îmi fuge pământul de sub picioare !
II.
Ajung acasă dar nimeni nu mă întâmpină. Îmi fac rutina de noapte și mă pun în pat. Mi-e frică să dorm ;dacă se întâmplă să visez bazaconii? O las baltă și mă duc într-una dintre odăi. Liniște și pace ,exact ce îmi doresc. Mă fură peisajul însă tot nu vreau să dorm ;prefer să fiu insomniacă. Deschid televizorul și nimic nu e nou. Aceleași reclame ingrate care învăluie ecranul cu minciuni. Timpul trece și ochii mei nu mai rezistă ;îmi fac o cafea.
Deja e dimineață și somnul mi-a trecut ;puțină igienă orală și ies afară. Aerul proaspăt al dimineții mă învăluie în brațele sale. Decid să fac o plimbare spre a-mi purifica mintea. E răcoare dar soarele-și arată colții ;sigur îi vor ieșii la iveală sulițele. Aud păsări cântându-și oda veșnică. Mă gândesc ce-mi va propune viața în continuare...trec pe lâng parc și involuntar mă opresc. Un leagăn îmi face cu ochiul și astfel mă las purtată de vânt închizând ochii. Deja zbor prea departe și norii-mi sunt ca perne ;deschid ochii și îmi fac avânt. Sunt amețită și mă prăbușesc la pământ ;de parcă ar fi fost prima oară...Mă ridic și îmi scutur hainele de praf. Îmi caut telefonul căci ,totuși ,unde sunt ai mei? Apelez dar nu am chef de vorbă ;închid telefonul. Mă întorc acasă ,mi-a ajuns plimbarea matinală.
Ajung acasă și aterizez în pat. Aș vrea să dorm dar nu mai pot. Mi-e foame dar nu mănânc. Părinții mei ajung acasă de ”nu știu unde” și mă întreabă ”care-i treaba?”; păi nu-i niciuna. Prea dezinteresată de locul unde au fost ,plec spunându-le că ies cu niște prieteni. Vezi să nu ! Ies la o țigară sperând să nu mă înec cu fum ca data trecută. Eh,ce mi se poate întâmpla? Bomboane mentolate după și părinți nu vor afla. Mă duc să-mi cumpăr un pachet și ies. Mă îndrept din nou spre parc pentru a fuma ;dar cum ajung ,interesul îmi scade și nu mai am chef de tigări. Las pachetul pe o bancă și mă duc acasă.
Mă îndrept spre cameră unde îi aud pe ai mei vorbind încet:”Ce ne facem cu ea? Nu pare să aibă niciun prieten.” , ”Eh,lasă draga mea, poate nu îi cunoaștem noi.” Mă întorc la ușa de la intrare și o trântesc spre a-i trezi la realitate pe ai mei. Mama mă ia în brațe și mă sărută pe frunte. Îi zâmbesc și îi spun că-mi voi petrece noaptea la o prietenă ,având în vedere că e ziua ei. Mă învoiesc de la tata ,care foarte protectiv, încearcă să mă țină acasă.
Ajung la casa prietenei mele dar prefer să fumez o țigară înainte să intru. Pachetul lipsă mă face să-mi spun ”Da' proastă ai fost!”.Intru în casă și văd destrăbălare. Mă amuză ! ;majoritatea sub influența alcoolului. Am de ce râde. Un tip se dă pe lângă mine și mă cheamă la dans. Ei bine,am venit la o petrecere ,de ce aș refuza o invitația? Dansez cu el și își face curaj. Mă cheamă într-una din camere ca să ne cunoaștem ;îi spun să mă aștepte sus ,vin imediat. Mi-e silă. Ies afară și mă pregătesc să plec acasă ,gândindu-mă că le voi spune părinților că nu m-am simțit chiar foarte bine. Pășesc pe asfalt și tipul din cameră mă vede pe geam ;deschide fereastra și strigă la mine:” Hei tu, te aștept sus! Nu pleca!”. Încep să râd de dânsul și îl aud în continuare strigându-mă. O lumină îmi penetrează ochii și de-abia atunci îmi dau seama că ultimul strigăt al băiatului a fost ”MAȘINAA !”
III.
Mă trezesc și totul este negru ;aerul închis îmi provoacă greață. O strig pe mama ,care parcă cu ochii în lacrimi îmi șoptește de undeva de aproape : ”Sunt aici.” Îi răspund speriată:”Aici unde ? Nu te vad !” Aud vocea tremurândă a mamei chemându-l pe doctor.Îmi caut genele spre a încerca să-mi deschid automat ochii ,dar ochii-mi sunt deja deschiși. Încep să strig și inima îmi bate din ce în ce mai tare ;sunt oarbă! Doctorul o cheamă la o parte pe mama spre a-i destăinui tragica veste ;iar plânsetul mameii se aude de pe hol.Mă ia somnul.
Vocile mamei și a tatei mă trezesc...iar vorbesc în șoaptă. Tata îi spune mamei că e doar o orbire temporară ,provocată de trauma psihică dobândită la timpul impactului.Mă bucură vestea dar sunt prea slăbită să dau un răspuns ;și astfel sfârșesc prin a adormii. Timpul trece și șederea mea la spital se termină. Tratamentul durează până la ședința impusă de medic. Până atunci sunt captivă părinților ;mă simt bolnavă.(...)
Mi-am recuparat vederea dar accidentul îmi provoacă stări de leșin ;sunt slăbită.Mama vine spre a-mi da de veste că am fost vizitată la spital și izbucnesc în râs:”De cine naiba?” Limbajul meu devenit dintr-o dată sălbatic o uimește pe mama ,însă îmi răspunde luând-o ca pe o glumă:”Un băiat ,același care a chemat salvarea.”Brusc îmi vin mii de întrebări în cap:”De ce nu m-am gândit la asta?” ”cine m-a salvat?” ”De ce-mi spune doar acum?”și mai presus de toate ”Care băiat?”... ;pentru ca mai apoi să aflu că băiatul de care râdeam în seara accidentul a fost de fapt salvatorul meu. Îmi dau lacrimile , mă simt mizerabilă ; râdeam de el și datorită lui sunt încă în viață. Acum am un scop bine definit ,să-mi găsesc eroul. Dar de unde să încep? Spre ce să mă ghidez? Dar stai ,prietena mea..petrecerea ei..sigur cunoaște persoana respectivă.
Mă duc la prietena mea și întreb fără niciun fel de reținere cine era ”băiatul de la petrecere”. Îmi răspunde că o veche cunoștință mai introvertită,care preferă să cunoască persoane într-un loc retras decât să se distreze. Perfect,acum chiar am o stare de căcat.Tot ce voia ,era să vorbim. Cer un număr de telefon cu scopul de a-l contacta și plec în grabă. Ar trebui să-l sun ,dar.....
IV.
Eh,mai bine nu. Nu mă cunoaște și nici nu cred că tânjește să mă cunoască după cele petrecute. O să-i păstrez oricum numărul pentru orice eventualitate. Pășesc tiptil pe marginea drumului și din depărtare observ 2 băieței care sar într-o veselie vociferând:” Hai să le chinuim” ...aud un strigăt de ajutor venit de nicăieri.;dezgustător moment. Îi văd distrugând un mușuroi de furnici,iar eu justițiarul naturii,nu mă pot abține.” Voi știți că insectele astea nesemnificative vă pot lăsa urme și mâncărimi noaptea pentru că le-ați distrus casa?Și da,știu unde stați ;ele cutreieră tot satul.” Speriați de seriozitatea mea,renunță la a mai deranja mușuroiul și pleacă murmurând unul spre celălalt:” Ce tipă ciudată..”Zâmbesc diabolic la auzul cuvântului :ciudată: și plec mai departe.
Noaptea se așterne ca o șoaptă și eu merg spre casă. Ajung și mă trântesc zdruncinată de somn în pat. Mă doare capul și nu-mi plac medicamentele. Mă pun să dorm. O voce mă trezește dar nimeni în cameră. Să fie o voce interioară? Încep să vorbesc singură și mama îmi aude glasul ;se poziționează la ușa mea întrebându-mă:”Cu cine vorbești la ora asta?” Punându-mi și eu aceeași întrebare, îi răspund:”Cu nimeni,am avut un coșmar și m-am trezit vorbind.” Ceva mă ține trează ;prea multă adrenalină? Da,de unde ! Aceeași voce îmi pune întrebări legate de realizările mele în viață ;și deranjată de situația în care mă aflu ,strig dintr-o dată:”Lasă-mă în pace !”Tatăl meu vine speriat în cameră ,pregătit să se bată cu vreun potențial pervers apărut de ”cine știe unde”. Mare îi e uimirea când nu observă pe nimeni. Mă întreabă:”La cine ai țipat adineauri?” ; îi răspund cu o voce tragică:”La nimeni,lasă-mă să dorm !” Băgând de seamă că nu a fost nimic serios ,ci mai degrabă o glumă seacă ,pleacă în dormitor.
Se luminează și mă trezesc mai repede ca de obicei. Îmi plac plimbările și merg din nou să salut natura. Aud păsările ciripind și îmi spun:” Ce cântec frumos.”... o voce venită de-aproape îmi spune:” E groaznic!” Mă întorc dar nimeni prin apropiere ;sfârșesc prin a spune ” Ce Dumnezeu?” E clar că cineva mă urmărește ;încă de aseară! Brusc îmi apare în cap o imagine cu ochii din vis.” Să aibă legătură?” Încep să-mi pun întrebări pe stradă și după o lungă perioadă de timp mă duc acasă.
Mama mă întâmpină speriată ,întrebându-mă unde am fost.”Ce-a apucat-o?” Mă cheamă și-mi spune să ne așezăm ;după care mă întreabă:”Cu cine vorbeai azi pe drum? Mătușa Emma mi-a spus că lumea din sat te-a observat vorbind singură. Cred că e timpul să mergem la un psiholog.” Enervată de decizia bruscă a mamei ,îi spun:”Merg în cameră la mine ,nu mă deranjați ;nici tu ,nici tata!” Mă așez în pat gândindu-mă la ”psiholog” și îmi spun în gând” Poate nu-i o idee atât de rea.” Dintr-o dată aud un:” Te prostesc; nu te duce. Ți-e mai bine așa !” Okay,acum chiar mă simt ciudat ” Ce naiba e asta? Cine vorbește ;și de ce aud doar când sunt singură?”Mai am un lucru de făcut ,să dorm. Nu voi cina astă-seară.
Ziua următoare ai mei decid să mergem la psiholog. Întâi refuz spunându-le că nu au motive să mă ducă la psiholog...dar gândindu-mă că nu mi se poate întâmpla nimic ,le fac plăcerea de a-i însoți. Ajung și îmi aștept rândul pe hol. Ușa se deschide și îmi aud numele. Intru și o întrebare îmi este trântită în față:”Cum te simți în această zi?” De ce m-ar întreba cum mă simt? Nu are niciun sens. Îi spun că bine,dar pe de-o altă parte auzind aceeași voce buclucașă apărută zilele trecute, soptesc ușor un ”Taci!” Uimit de bolboroseala mea ,respectivul mă întreabă”Și,cum e cu prietenii?” Ce vrea omul ăsta de fapt? Îi răspund” Nu prea interacționez cu lumea...” Mă întreabă repede:” Păi și atunci cu cine vorbești? Ești singură mereu?” Puțin jignită de grosolănia lui ,răspund:” N-aveți grijă,am eu cu cine vorbii ;până și propriile mele gânduri sunt un bun partener de conversații.”Uimit parcă de răspunsul meu,îmi cere să vorbească cu mama. Mama intră și eu sunt rugată sa ies și să aștept pe hol.
Lăsând ușa deschisă,mama îmi dăduse oportinutatea să asist de undeva din umbră la discuția lor.Întrebările adresate mamei au fost:” Fata dumneavoastră nu e chiar tipicul adolescent care să iasă afară cu prietenii,nu-i așa?” ” Își petrece mult timp afară și nu prea ineracționează cu oamenii,nu?” ” Are câteodată coșmaruri?” ”Ați auzit-o vreodată vorbind singură? ; toate răspunsurile mamei au fost ”Da.” Și minunata veste,pe care mi-aș fi dorit să nu o aud...”Ei bine,țin să vă anunț cu regret că fata dumnevoastră are simptome de ”Schizofrenie”.
V.
Mă trezesc ziua următoare cu o groază de pastile pe noptieră și mi se face silă ; cu o față de confuză mă plasez lângă mama și o întreb:”Ce-s pastilele alea?Sunt pentru mine? De când?” ;mama îmi răspunde cu o expresie falsă ,deranjantă:”Ăh,păi domnul psiholog ne-a spus că trebuie să iei niște pastile pentru buna desfășurare a organismului ,sunt ca un fel de calmante...” ” NU-MI VINE SĂ CRED CĂ MĂ MINTE !” ; izbucnesc urât:”De ce naiba mă minți? De ce îmi ascunzi ceva ce deja știu?Da,știu că sunt schizofrenică ,atunci de ce îmi ascunzi? De ce?” Uimită de modul meu de a da lucrurile pe fața ,mama caută o scăpare:” Așa se vorbește domnișoară? Așa te-a învățat....” ;și până să mai spună ceva îi adresez :” TACI ! Să nu te mai aud! Taaaaaaaaci !” Plec nervoasă din casă ,lăsând orice pastilă la o parte și mă duc la veșnica plimbare.
Bate vântul și îmi zvântă orice supărare. Totul a trecut ; dar hei , o veveriță ! mă uit insistent la ea și aud :„ Nu te mai holba,fraiero!” ”Oookay,devine prea...ciudat...mă...duc acasă !” Dar ca să vezi ,pe drum zăresc o față ușor cunoscută ;băiatul de la petrecere. Îmi iau inima în dinți și mă pregătesc să merg spre el ;singur în parc. Și totuși...poate nu e o idee bună. Încă mai am numărul de telefon în blugi. O să-l sun ;și dacă răspunde ,mă duc la el. Zis și făcut! Băiatul răspunde și nu zic nimic ,mă îndrept spre el cu telefonul încă la ureche ;doar rasuflul mi se-aude , șoptesc timid un :”Bună!” Băiatul ,ca trezit la realitate îmi zâmbește și începem să râdem amântindu-ne faza nu demult petrecută. Apoi începem să vorbim și realizez că :nici el nu e prea sociabil,și lui îi place natura și ...incredibil..și el aude caâteodată voci ;dar e convins că sunt propriile lui simțiri și gânduri. Se dezvoltă o amiciție frumoasă între noi și deja-mi simt inima bătând ;în sfârșit un compatriot !
Realizez că are pastile la el și îl întreb ce sunt ;îmi răspunde că de fapt e schizofrenic și că încearcă să se păcălească singur ,spunându-și că sunt doar voci interioare. Rămân uimită de atitudinea lui, grav schimbată în secunda respectivă : ochi triști , gură între-deschisă și expresie bolnăvicioasă. Încerc să-l fac să se simtă bine ,spunându-i că și eu sunt schizofrenică și dintr-o dată îl văd îndreptându-se spre șosea. Încerc să-mi dau seama ce vrea să facă și îl văd întinzându-se pe asfalt. ”E nebun?” Mă duc și mă rog în toate modurile posibile de el să se ridice și când într-un final plecăm de pe șosea ,se aude din depărtare o mașină. Și eu simt cum inima îi palpează ! Fuge ca un bezmetic pe șosea și își așteaptă moartea. Acționez fără să-mi dau seama și într-o secundă .....
VI.
* Era o fată bună ! De ce ea? Am vrut tot ce era mai bun pentru ea ! Avea o vârstă fragedă și era frumoasă. Nu s-a putut integra în lumea asta infectă și nu s-a putut conforma la regulile impuse de noi ,dar o iubeam ...încă o iubim ; și știm că va fi acolo să ne întâmpine , să ne zâmbească ! Atunci n-o să mai fie schizofrenică și o să o vâd zâmbind ,exact ca atunci când era mică. A fost salvată odată ,și acum..când salvatorul ei avea nevoie de ajutor ,i l-a oferit. El a rămas și ea s-a împrăștiat. ADIO ,suflet blând !*

Imi place cum descrii atmosfera si cum narezi O.O E foarte usor sa-mi imaginez ce se intampla :D I love it, I want more!

Rawr

Mă bucur că-ți place. Păi bănuiesc c-o să mai scriu povestioare și cu alte ocazii :3 . Rawr !

Este frumos scrisă, sper că ai s-o continui. Asta e o povestioară?

Păi eu zic că e ;tu ce zici?O s-o continui cumva...

Si... moare? O.O

Woah! Chiar îmi place al doilea capitol. Acum o să ne ți în suspans.

Pftt,nu zic ! Dacă vreți să aflați cum se sfârșește mai așteptați puțin până postez continuarea. Și da ,îmi place să țin în suspans .

Masterpiece :3 ! Sper că o să urmeze și partea V nu?:-w

Urmează,urmează ;ar fi păcat să o las neterminată. And thanks :3.

Ce interesant, simptome de Schizofrenie. Mă întreb ce o să urmeze

N-am idee nici eu ce o să urmeze.. m-am băgat prea adânc în poveste. Intenționam să fac ceva scurt și deloc interesant ; de fapt nici așa nu am idee dacă e interesantă și acum trebuie să continui ;ceva mai amplu. :D

TT-TT Damn... Nu cred c-as suporta sa stiu ca cineva si-a dat viata pentru mine... M-as simti pe veci dator O.O

Păi da,dar pe de-o altă parte ,el i-a salvat viața...și dacă ea a avut ocazia să-i salveze viața, inconștientă ;*pentru că citez:”Acționez fără să-mi dau seama...”*..a profitat și i-a întors favorul. x3

o_o..Deci.. I'm amazed.. mă așteptam la orice fel de sfârșit dar chiar așa nu..
Bravo,I love it <3


Sper că vor mai urma și alte povești :o3

Nu știu dacă mă mai bag la capitolul ”povești”. Și probabil niciun cititor nu se gândea la ”felul asta de sfârșit”. Da tât îi bân ;mă bucur că îți place :D .

Trist sfârșitul.
Dacă ai terminat povestea poți să scrii sfârșit ca să o mut la lucrări terminate.

Hmm,nu sunt sigură că am terminat-o. Anyways...depinde de dispoziție. E posibil să o continui..